Aveam pe picior ceva ce semana a neg

Am avut pe deget, cu ceva timp in urma un fel de excrescență a celulelor pielii, nedureroasa. Am mers la farmacie, unde am aflat ca este un neg. L-am lasat o perioada si nu a trecut, perioada in care am aflat ca este contagios. Am hotărât sa-l îndepărtez si am folosit Verolit forte. Cum apare ciuperca piciorului. Ciuperca piciorului poate aparea din mai multe motive, cel mai comun este folosirea pantofilor inchisi, pret de mai multe ore. Caldura si umiditatea aparute in interiorul pantofului sprijina dezvoltarea ciupercilor. Petele pe piele NU apar fără motiv. Iată 6 cauze posibile. Roz, liliachii, maronii, indiferent de culoare, petele care apar, aparent spontan, pe suprafața pielii trebuie să te îngrijoreze.

Important este să le tratezi, dar nu cu indiferență, nici cu leacuri băbești, ci să dai fuga la medic. E foarte aiurea, pentru ca pe picior sunt durerosi si incomozi mai ales la mers, plus ca se transmit foarte usor daca ai rani in piele. Te sfatuiesc sa mergi la dermatolog la consult (cu trimitere de la medicul de familie e gratuit), ca nu cumva daca tot te uiti la ei sa iei si la maini.

Aveam pe picior ceva ce semana a neg

Cel putin in seamna meu asa a fost, plus ca exact unde a fost cauterizat un Aveam pe picior ceva ce semana a neg la cam 2 luni distanta a reaparut deci nu a fost distrus complet prin excizia aia. Faptul ca aceasta coaja nu se vindeca, ba pare chiar a creste usor in diametru; si incepe sa dea si mancarimi, ma face sa ma intreb daca ar trebui sa merg la un dermatolog, pentru a vedea daca nu cumva e ceva mai grav, cum ar fi o melanoma desi alte caracteristici ale acestui diagnostic nu sunt prezente, cum ar fi textura neregulata, supurarea sau asimetria. Problema talpi Din Comunitate Buna ziua! Atentie negii pot vestii ca aveti paraziti si daca nu ii tratati puteti face in timp chiar boli grave: semanaa, leucemii, lupus Lifestyle Retete Horoscop City Forum. Alte sfaturi: referitoare la condilomatoza genitala nevi genitali : ceca condylinul e bun, chiar cee da arsuri: rezultate bune cu aplicatii o data pe zi, seara – Luni, Marti, Miercuri Duminica nu mai ai Aveam pe picior ceva ce semana a neg. Negi genitali Din Comunitate am si eu o intrebare.

Petele pe piele NU apar fără motiv. Iată 6 cauze posibile

Ea a urmat un tratament cu Avesm si isoprosine iar negii au disparut in totalitate. Am incercat tratament atat naturist cu rostopasca, inca un tratament cu lac de unghii. Locurile cele mai afectate de negi sunt mainile, degetele in special. Logare cu Facebook. Celebra cantareata si-a vizitat locurile natale Aveam pe picior ceva ce semana a neg. Unde as putea sa merg?

Virusul care determina aparitia condiloamelor, papilomavirus uman infecteaza doar stratul superficial al pielii, formandu-se un strat gros Avam piele, care daca este supusa unor presiuni devine dureroasa. Un alt castig pe care l-am avut: baietulul nu vorbea si nici nu repeta cuvinte dupa noi, oricat incercam, si in plus era foarte nervos.

Am o fetita de 2 ani si 8 luni care are 3 negi pe nas, mai exact in varful nasului. De aproximativ 2 luni face tratament cu tinctura de propolis, tinctura de rostopasca si ulei de canepa evident, la recomandarea medicului dermatolog insa, unul dintre negi a crescut destul de mult in aceasta perioada, s-a inegrit si este tare la atingere, semn ca tratamentul isi face efectul, banuiesc. Intrebarea mea este: care sunt alternativele pentru a scapa de acesti inestetici negi pentru totdeauna, fara urme sau cicatrici, tinand seama ca sunt la nivelul nasului, zona fiind foarte sensibila.

Si eu am avut o formatiune de negi in talpa si am folosit timp de o luna o solutie pe baza de aloe si o crema tot cu aloe vera si in decursul a o luna nu am mai avut si nici nu m’am confruntat cu reaparitia acestora! Buna ziua! Am sa va povestesc cum am scapat de verucile plantare din talpi. Le aveam de cateva luni si erau din ce in ce mai mari si din ce in ce mai dureroase doua pe piciorul drept si una pe stangul. Din alt motiv m-am dus la chirurgie plastica si am intrebat si de aceasta problema, iar doamna doctor mi-a recomandat o solutie dezinfectanta numita MANOCID. Nu o s-o gasiti in farmacii. Se gaseste doar la Pharmaseptica firma care o produce si distribuie. Domnul care mi-a vandut-o mi-a si spus ce am de facut pentru ca avusese si el veruci si scapase de ele.
Solutia costa cam 50RON si este de un litru. Mai mult decat suficient.

Se procedeaza astfel: in fiecare seara inainte sa va bagati in pat, va inmuiati picioarele in apa calda circa 20 de minute dupa care cu o piatra ponce sau pila cosmetica trebuie sa indepartati pielea moarta de pe veruca. O sa observati forma ei specifica ca de trandafir. Nu va opriti din indepartat pielea decat daca durerea e prea mare sau daca curge sange. Daca curge sange e imperativ sa va opriti chiar daca va trece prin cap sa porniti flexul sau polizorul, credeti-ma stiu ce enervante sunt. Dupa ce v-ati oprit si v-ati uscat piciorul eu stergeam cu hartie igienica, pe care o aruncam imediat trebuie sa va frecati toata talpa cu aceasta solutie cam 30 de secunde. Fiti generosi, in sensul ca umpleti una din maini cu solutie si frecati piciorul.

Dupa ce v-ati urcat in pat inmuiati o bucatica de vata cu solutie si lipiti-o cu leucoplast pe veruca astfel incat sa se inmoaie bine. Dupa 20 de minute scoateti vata si incercati sa nu mai umblati pe picior. Dimineata trebuie doar sa frecati toata talpa cu solutie si eventual daca serviciul va permite sa va frecati si la amiaza. Trebuie sa fiti insistenti pentru ca vor disparea. Eu personal am crezut ca nu scap, mai ales ca dupa vreo 2 saptamani mai iesisera cateva mai mici pe langa cele initiale. Dar insistenta si faptul ca am facut asta zi de zi m-a scapat de toate verucile dupa vreo 6 saptamani. Am mai ramas cu aproape jumatate din solutie, asa ca va repet fiti generosi cand puneti in palma.
Eu mai frecam si palmele inainte de culcare ca nu cumva sa-mi apara si la maini. Va doresc multa sanatate.

Pe timp de noapte acoperiti discul cu un ciorap dupoa ce la-ti udat din abundenta, pe timp de zi daca nu puteti purta plasturi pe degete sau pe maini dati cu crema Laris cel mult odata pe zi, de 2 ori trebue sa dati du tinctuta!!!
Nu se intrerupe tratamentul, pentru ca efectele dispar si verucile riposteaza tot timpul la stimuli!! In profunzime se vad dupa 2 zile de tratament nervurile verucii cum se inegresc si puteti observa ca ea nu se mai dezvolta, in 2 saptamani dispare! Doamne ajuta! Am 5 negi in talpa, am fost la dermatolog si mi a recomandat duofilm. Dupa aproape 2 luni aplicare pe negi nu s a observat nici un rezultat, asa ca m am hotarat sa ma dau cu clavusin fiind mult mai puternic. Dupa 4 aplicari negii mi s au inegrit cat si pielea din jurul lor. Cel mai enervant lucru este ca ma dor ingrozitor si abia pot sa merg.

Ce imi recomandati? Este bine ca s a inegrit si pielea din jurul lor? Acelea sunt radacinile oare? Se umezea negul si se freca cu acest creion. Suprafata negului se inegrea iar dupa o saptamana acesta disparea. Buna, am facut o electrocauterizare a unie veruci plantare si am uitat sa intreb medicul daca am voie sa fac baie sau dus total, cum ar veni sau trebuie sa imi feresc calcaiul „gaurit” ca sa spun asa de apa. Acum sunt mai mici,pielea nu mai e tare in jurul lor Cred ca in aproximativ 2 saptamani nu o sa se mai vada nimic pe talpa!! Eu am avut o veruca acum un an si jumatate pe degetul mare de la picior. O solutie ieftina care usuca pielea. O aplicam direct pe veruca. Deja s e vad semne de vindecare. Am avut si eu problema cu negii pe mana dreapta. Am fost la dermatolog si mi-a dat un dezinfectant, dar nu mi-a trecut cu el.
Am reusit sa scap de ei cu o lotiune de la o farmacie naturista din osul sarpelui, rostopasca si marul lupului.

Planta rostopasca e foarte buna si in starea ei naturala, dar definitiv am scapat cu aceasta lotiune pe care mi-a recomandat-o doamna farmacista. Mult noroc si o zi cat mai frumoasa tuturor! Succes , si nu mai dati bani pe la droctori. Multumesc si aveti grija de voi. Buna,ma confrunt si eu cu problema verucilor,mie mi-au aparut acum cateva luni in talpa Am incercat tot felul de tratamente, leacuri babesti dar degeaba. Eu sunt aproape sigura ca am luat virusul de la cabinetul de ginecologie, unde am revenit dupa control si am atras atentia ca mi-a aparut o broboana de culoarea pielii in zona genitala iar doamna doctor mi-a prescris un unguent lomexim si m-a trimis linistita acasa, de atunci mai bine de un an jumate s-au inmultiti, le-am tratat cu condilyne si apar in cateva zile inapoi ceea ce este deja deprimant, dureros si nici foarte ieftin.

Spun ca sunt aproape convinsa ca de la cabinetul ginecologic am luat acest virus deoarece nu am avut contacte sexuale o lunga perioada de timp iar prietena mea dupa 2 vizite la acest cabinet s-a trezit cu herpes genital. Aveti mare grija si cu institutiile medicale, poti intra sanatos si iesi plin de bube si cazurile sunt trist de multe. In fiecare seara am uns zona cu ulei de ricin, apoi am pus bicarbonat si am pansat. Dupa o saptamana a inceput sa se innegreasca negul si dupa inca vreo 2 saptamani a cazut cu tot. Am avut 3 veruci in talpa in acelasi timp. Le-am operat , dupa aproape un an locurile unde au fost nu sunt ca restul talpii si sunt putin sensibile , dar nu dor. Mi-a mai aparut una in urma cu o luna la aceeasi talpa si suspectez aparitia alteia la cealalta talpa , unde nu aveam nimic pana acum.
Nu pot sa scap de ele si incepe sa ma ingrijoreze si ma face sa intru in panica.

Am incercat cu Duofilm , dar este dureros si nu pare sa rezolve mare lucru. NU stiu ce sa mai incerc si nu am timpul necesar pentru a merge din nou la operatie pentru ca recuperarea a durat f mult. Daca ati putea sa imi mai spuneti metode mai putin dureroase de tratament ar fi extraordinat. Alaturi de acnee, negii sau verucile fac parte dintre cele mai frecvente probleme dermatologice.
Desi inofensivi, negii afecteaza aspectul fizic si pot produce disconfort. Despre cum apar sau cum pot fi tratati ne spune dr. Oana Clatici, medic specialist dermatovenerologie.

Aceste excrescente sunt de obicei inofensive si deseori dispar de la sine. Insa in cele mai multe cazuri, verucile reprezinta o problema estetica, iar indepartarea lor reprezinta solutia.
Locurile cele mai afectate de negi sunt mainile, degetele in special. Tratamentul ajuta la prevenirea raspandirii acestora in alte parti ale corpului sau la infectarea altor persoane. Exista insa si posibilitatea ca negii sa reapara dupa tratament si sa devina o problema persistenta. Tipuri de veruci Infectia cu PVU poate produce diferite tipuri de veruci, dintre care specialistul enumera: 1.
Veruci vulgare.

Acest tip de veruci este provocat de PVU2. Sunt leziuni bine delimitate, cu suprafata keratozica, avand culoarea pielii. Pot fi izolate sau grupate, iar numarul de veruci aparute variaza. Liviu pe 20 Apr , Laura pe 11 Mar , F pe 1 Iun , MirelaT pe 25 Oct , Clau pe 6 Oct , Mihaela Suny pe 9 Sep , Jess pe 27 Aug , Andrada pe 18 Iun , Daenerys pe 1 Mai , Alina Pop pe 7 Apr , Cristina pe 2 Apr , Andra Mirabela pe 12 Feb , Andreea pe 6 Feb , Anca pe 29 Nov , Luciana pe 19 Nov , Casian pe 22 Aug , Margareta pe 21 Aug , Larisa pe 15 Aug , Eugenia pe 8 Apr , Ale pe 25 Oct , Silviana pe 18 Oct , Giurgea Andreea pe 22 Sep , Pagina « 1 2 ».
Numele tau. Emailul tau. Subiectul comentariului. Așa se dezvoltă boala numită vitiligo, din nefericire, netratabilă nici chiar în zilele noastre. Se pot obține ameliorări prin tratamente îndelungate, însă nu vindecarea.

Acupunctura se pare că ar da rezultate mulțumitoare. Se manifestă prin pete albe ca laptele, care apar la orice vârstă, pe orice porțiune a corpului.
Nu este contagioasă, nu se transmite prin atingere și e cel mai des întâlnită la persoane care suferă de boli autoimune, precum hiper și hipotiroidismul, carența de vitamina B12 sau anemia pernicioasă. Petele pe piele apar și prin depigmentare. Uneori, depigmentarea pielii pe zone diferite ale corpului, care au contur neregulat, arată că persoana afectată are un număr mic de capilare sanguine la suprafața pielii. Afecțiunea poartă numele de naevanemie și se confundă adesea, chiar și de către specialiști, cu vitiligo.

Când cantitatea de pigment este redusă din naștere, boala se numește albinism și are drept manifestare nu doar depigmentarea pielii, ci și a părului de pe întreg trupul.
Și modificările hormonale, tratamentele cu pilule contraceptive pot cauza apariția petelor la nivelul epidermei! Sursa foto: rf. Iată 6 cauze posibile. Ce a putut să-i facă tatal copilului. Ce face acum fiul Clejanilor. A ajuns la scaunul cu rotile! Marea vedetă trăiește o adevărată dramă de când l-a părăsit soția. Gabriel Dorobanțu, la un pas de moarte din cauza Covid. Momente grele trăite de marele artist. De ce se plimbă, de fapt, stewardesele pe culoar, în avion?
Nici prin gând nu-ți trece asta: Nu au fost dintotdeauna bogați. Beneficiile consumului de quinoa Citește mai multe. Boala hemoroidală poate fi și periculoasă Citește mai multe. De ce apar varicele? Iată cinci cauze posibile Citește mai multe.

Ce sunt micozele, cauze și tratament Citește mai multe. P Sfaturi pentru un somn odihnitor Citește mai multe. P Cum să îți crești imunitatea în mod natural Citește mai multe. Nu poate sa il indoaie Mi-au aparut 3 negi unul pe inelar la unirea falangei 2 si falangei 3.
Iar ceilalti 2 mi-au aparut unul tot pe inelarul drept in laterala unghiei si altul pe degetul mare in interiorul lui pe falanga 2. Am incercat tratament atat naturist cu rostopasca, inca un tratament cu lac de unghii. As dori totusi sa nu ajung la distrugerea lor cu acid la dermato. Odata la luni mi se storc ca pe niste cosuri , nu e dureros deloc, dar nu e nici usor, trebuie sa-mi las unghiile de la degetele mari sa creasca pt eficienta Dupa ce le storc, dispar, dar dupa cateva saptamani apar iar, pt ca radacina lor e tot acolo.

Imi puteti da un sfat, cam ce ar putea fi? Unde as putea sa merg? La Dermatolog banuiesc ca ar fi prima solutie În urmă cu o săptămână, mă ustura în zona vaginală, mai spre fese, nu foarte tare, dar când urinam parcă mă ardea. Țin să menționez că nu am avut în ultima lună contact sexual deoarece iubitul meu este plecat din țară și avem o relație stabilă.
Am crezut că usturimea poate este din cauza unei iritări și am folosit Nidoflor, niciun rezultat. După câteva zile de când am folosit Nidoflor, am văzut că mi-au apărut vreo condiloame în zonele care mă usturau. Eu mai aveam unul sau două. Anul acesta mi-am făcut controlul anual la ginecologie, iar la Papanicolau nu mi-a apărut nimic precum că aș avea HPV, doar o mică infecție cu candida și mi-a prescris doctorul tratament cu niște ovule, după care am revenit la control și îmi trecuse infecția.

Acum nu mi-a permis timpul să merg să văd din ce cauză au apărut condiloamele, în luna ianuarie merg din nou la ginecolog pentru alt control anual. Am citit foarte mult pe internet să văd ce Generalitati Hallux-valgus-ul face parte din tulburarile de statica ale antepiciorului. In nici un caz nu poate fi vorba despre un os sau cartilaj nou aparut, asa cum inca se mai considera.
Cauze Cauzele nu sunt cunoscute, putem insa vorbi despre factori favorizanti si factori de risc: 1. Definitie si cauze Verucile sau negii cum mai sunt denumiti in mod popular, reprezinta tumori de natura benigna ale pielii provocate de virusuri din familia papilomavirusurilor umane HPV. Aceste virusuri ce ataca straturile superficiale ale epidermului sunt contagioase prin contact direct cu o alta persoana ce prezinta pe suprafata pielii negi si in acelasi timp si un traumatism minor la suprafata pielii taietura sau prin contact indirect covoare din baie, de la piscina etc.

Perioada dintre contaminare si aparitia dezvoltarii verucilor este doar de cateva saptamani, iar gradul de contagiozitate variaza in functie de agresivitatea virusului implicat.
Frecventa este relativ crescuta la copii si la persoanele cu un deficit imun predispus la infectii repetate de orice natura, fie ele virale sau bacteriene. Poate aparea doar o singura veruca situata in zona care a luat contact cu virusul, sau multiple mai ales la persoanele cu patologii grave,cum ar fi cei cu SIDA, sau in Eu sunt Adina, am 28 de ani si de cand ma stiu am avut probleme ginecologice dar parca la fel de grave ca acum niciodata. O sa va spun pe scurt si istoria mea medicala ca sa va faceti o parere mai generala. Din totdeauna am avut o scurgere neplacuta ca si miros si aspect, iar in timp chiar inainte de a-mi incepe viata sexuala m-am trezit diagnosticata cu o rana pe col. Rana pe care-am incercat s-o tratez cu fel si fel de ovule dar care n-a vrut sa dispara.

Am lasat-o balta timp de mai bine de-n an cand m-am reantors la ginecologie si doctorita a decis ca trebuie cauterizata. Si-a cauterizat-o. Din cate-am inteles rezultatul a fost cel scontat. Nu mi s-a refacut testul Papanicolau deci nu stiu unde ma aflam in momentul ala. Toate astea se-ntamplau acum aproximativ 3 ani. Intre timp am inceput o relatie cu cineva dar am folosit intotdeauna prezervativ in timpul actului. In timpul relatiilor sexuale pe marginea vaginului imi apareau unele rani care-mi sangerau usor.
N-am priceput Baiatul meu de 11 ani are o veruca plantara, care s-a marit si s-a inmultit acum sunt 4 una langa alta in ciuda tratamentului cu duofilm de 3 luni incoace.

Se cojeste deasupra si se vad ca niste negi incastrati Stie cineva un alt tratament? Problema pe care vreau sa v-o supun spre analiza este legată de apariția unor bataturi in partea superioară a talpilor in apropierea degetelor. Problema se manifesta la talpile baiatului meu 12 ani si jumătate , practicant de handbal de performanța de aproximativ 5 ani. Cu toate ca incaltamintea utilizată este specială pentru acest sport incaltari Asics,Hummel si Adidas ,incaltaminte care este folosită alternativ, de ceva timp au apărut aceste bataturi care ii creează copilului dureri in special la mersul cu piciorul descult.
Din acest motiv are tendința de a călcat pe partea interioară a talpilor bataturile fiind situate in zona celor doua degete mici.

Deoarece știu ca nu este indicat ca aceste bataturi sa fie extrase va rog sa-mi oferiti un sfat pentru rezolvarea acestei probleme. În decembrie mi-a apărut pe pernunta in talpă de la degetul mare o veruncă planetară. Inițial nu i-am dat importanta și nici nu am stiustiut concret despre ce e vorba, aceasta fiind nedureroasa. Cam de o lună însă au început să apară durerile. Am curățat zona cu bisturiu și am aplicat soluție verolit forte pentru a arde rădăcinile, dar acum mi-a apărut langa locul radacinilor o piele galbenă care contine un lichid iar pernunta piciorului mi s-a înroșit. MĂ poate ajuta cineva să scap fără interventie chirurgicală deoarece durerea este cruntă.
Ce este Elidel, crema si pentru ce se utilizeaza Indicatii Elidel crema contine o substanta medicamentoasa denumita pimecrolimus. Nu contine steroizi.

Elidel crema trateaza specific o inflamatie a pielii denumita dermatita atopica eczema. El actioneaza asupra celulelor din piele care determina inflamatia, inrosirea caracteristica si mancarimea de la nivelul eczemei.

Scapa de ciuperca piciorului cu un tratament simplu si facut acasa

Trebuia sa ti l scoata pr8n electrocauterizare, ce medic incopetent. Am avut la degetele de la maini nu mai stiu de ude, dar de mult timp, oricum si pe talpa de la bazin. Am fost la dermatolog si mi-a prescris o solutie, ceva in genul Verolit forte. Aveam pe picior ceva ce semana a neg dat de 2 ori pe zi pe neg si dupa vreo zile s-a uscat si a cazut. La control a fost ok. Dupa un timp mi-am dat seama ca si la maini am la fel si aveam mai multi dupa treaba cu piciorul, asa ca am luat iarasi solutie si m-am dat. Unii nu s-au uscat din prima tura, a cazut o bucata, am asteptat cateva zile si an reluat tratamentul.

E foarte aiurea, pentru ca pe picior sunt durerosi si incomozi mai ales la mers, plus ca se transmit foarte usor daca ai rani in piele.

Negii sau verucile: metode de tratament

Sanatate multa! Cel mai eficient tratament impotriva negilor este cu rostopasca. Baietelul meu de 4 ani avea 12 negi la o manuta si 7 la cealalta nu voia sa manance usturoi ca mai toti cei cu paraziti ca ustura, ca miroase urat, etc. I-am dat cate o capsula de pulbere de cuisoare si o capsula de pulbere de pelin doar o data pe zi. Imediat am observat a doua zi ca negii s-au albit si nu mai erau rozalii, semn ca nu mai erau activi, iar in zilele uramatoare vedeam cu ochii cum disparea cate Aveam pe picior ceva ce semana a neg mai mic si se micsorau cei mari. Un alt castig pe care l-am avut: baietulul nu vorbea si nici nu repeta cuvinte dupa noi, oricat incercam, si in plus era foarte nervos.

A doua zi dupa administrarea de pelin si cuisoare a inceput sa repete dupa mine cuvinte noi si a Aveam pe picior ceva ce semana a neg sa vorbeasca iar dupa o saptamana jumate disparusera toti negii. Tratamentul l-am citit in cartea”Vindecarea tuturor formelor de Gel Papillor” de Hulda Clark. Sa va fie de folos si sa va dea D-zeu sanatate.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?